Te-ai întrebat vreodată care este diferența dintre săraci și bogați?
Cum reuşesc oameni normali, ca mine, ca tine, să aibă parte de prosperitate şi bunăstare în viaţa lor? Weekenduri liniştite petrecute alături de cei dragi, timp pentru ei, hobby-uri, vacanţe…
De ce unii oameni îţi dau senzaţia că au un magnet care atrage banii, iar alţii – oricât s-ar chinui, nu reuşesc să aibă suficienţi bani?
Tu cunoşti pe cineva care, orice ar face, are succes în activitatea sa?
Eu cunosc, personal, câteva mii de români care fac asta.
Cum au reuşit? Care este secretul?
Îţi spun exact care este secretul, dar înainte de asta vreau să îţi spun cum am început eu…
La vârsta de 27 de ani am dat primul faliment personal. Reuşisem să fac foarte mulţi bani într-un timp foarte scurt, iar mintea mea nu era pregătită să gestioneze acele sume mari de bani; din acest considerent foarte simplu, am pierdut ABSOLUT TOT.
Mi-am continuat aventura şi până pe la vârsta de 35 de ani am fugit după bani şi am făcut acest lucru până când am descoperit că oricât de repede alergam, banii erau mult mai rapizi decât mine.
În acel moment am luat o pauză. M-am întâlnit cu un domn liniştit, calculat şi foarte fericit; pe vremea când l-am întâlnit eu avea cam 2000 de ani. În urma unei discuţii pline de înţeles, am descoperit că banii sunt doar energie.
Cum adică? Se poate să fi auzit asta şi în alt context. Banii? Energie?!
Da. Banii sunt energie şi poate că nu ar fi rău să te opreşti puţin şi să urmăreşti parcursul banilor înspre şi dinspre tine…
Revin acum la promisiunea făcută, am promis că îţi spun care este secretul pentru a trăi în prosperitate.
Secretul este...
COEFICIENTUL DE INTELIGENȚĂ FINANCIARĂ
Comportamentul tău în relaţie cu banii.
Ce s-a schimbat la comportamentul meu faţă de bani?
Ce a făcut ca aceeaşi persoană, care la 27 de ani a pierdut TOT, să poată gestiona şi multiplica sume ŞI MAI MARI de bani după un singur esec?
Simplu.
Am folosit un sistem pe care l-am dezvoltat punând în PRACTICĂ experienţa a 20 de ani de antreprenoriat şi consultanţă în management şi vânzări cu şi pentru români.
Dezvoltarea coeficientului tău de inteligenţă financiară este singura şi cea mai importantă schimbare pe care trebuie să o faci pentru a trăi în bunăstare.
Dacă te chinui de la un salar la altul sau ai deja un business pe care îl poţi îmbunătăţi, Wealth Academy este pasul pe care trebuie să îl faci pentru a atinge nivelul superior pe scara succesului financiar.
Înainte să îţi spun cum îţi poţi dezvolta inteligenţa financiară, vreau să îţi spun cine sunt.
"BUNĂSTAREA PERSONALĂ ESTE O ALEGERE ȘI NU O MOȘTENIRE"
Sunt Eusebiu Burcaş, fondatorul primului program independent de educaţie financiară din România – BurCASH-Managementul Banilor.
În timpul facultăţii am lansat prima afacere, iar după absolvire am activat ca şi broker pe piaţa de capital, apoi în domeniul vânzărilor, ajungând în scurt timp director de vânzări.
Din 1998 am început să practic “sporturi extreme“ pentru vremea aceea – consultanţă de management şi vânzări. Din 2001 am început să fac şi training. Investesc pe piaţa de capital, afaceri online şi imobiliare.
Am fost unul dintre primii români care au obţinut o certificare internaţională în consultanţă de management (CMC) şi sunt cu peste 45 000 de români mai aproape de a-mi îndeplini misiunea.
“Misiunea mea este să învăţ românii să-şi gestioneze eficient banii şi să vândă profesionist. Cred că aşa vom vedea mai mult zâmbet şi bună dispoziţie în jurul nostru.”
S-ar putea ca descrierea de mai sus să te ducă cu gândul la un lucru uşor care a fost făcut şi punct. Dar nu a fost atât de uşor şi nici nu s-a întâmplat peste noapte.
Dupa revoluţia din 1989 România putea fi comparată cu o junglă. Fără reglementări exacte. Fără autorităţi competente. Fără un sistem pe care să te bazezi. Totul era după ureche.
Astăzi, la mulţi ani de atunci, lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Da, nivelul de trai a crescut, iar oportunităţile sunt extrem de numeroase – dar asta datorită internetului, nu a economiei în care ne desfăşuram activitatea.
Acestea fiind spuse, te întreb: Care este ACEL PAS pe care dacă îl faci, îţi asigură trecerea în zona de siguranţă financiară şi te propulsează spre independenţă financiară?
Care este ingredientul care lipseşte acum din viaţa ta financiară şi care te impiedică să trăieşti la standardele dorite?
Cum poţi să ajungi la bunăstare?
ÎN ACEST MOMENT, AI 3 OPȚIUNI
Poţi încerca să faci toată munca asta singur
Pleci singur la drum şi încerci să îţi dai seama singur ce ai de făcut pentru a lua controlul asupra veniturilor tale. Ăsta este pasul pe care îl fac de obicei antreprenorii neexperimentaţi, freelancerii fără clienţi sau angajaţii care nu îşi cunosc potenţialul. Din păcate acesta este cel mai lung şi mai greu drum.
Sigur că poţi încerca să găseşti cele mai eficiente metode şi instrumente de lucru pentru a-ţi face un autodiagnostic financiar, apoi pentru a prelua controlul asupra banilor tăi, iar la final pentru a-ţi multiplica averea… dar îţi va lua ANI (în cazul fericit în care reuşeşti să ajungi la experţii de la care poţi învăţa şi care te pot ajuta să pui la punct un sistem care te duce pas-cu- pas la rezultat).
Mie mi-a luat peste 15 ani. 15 ani în care am văzut la faţă peste 45 000 de români care au trecut prin programele BurCASH de educaţie financiară; 15 ani în care am citit peste 2000 de cărţi despre finanţe, management, vânzări şi business; 15 ani în care m-am întâlnit cu sute de experţi la nivel naţional şi internaţional pe direcţii legate de finanţe personale; şi nu în ultimul rând… 15 ani în care am participat la sute de cursuri şi bootcamp-uri.
Am trecut prin chinurile “punerii pieselor cap la cap” pentru a crea un sistem, aşa că tu nu trebuie să faci asta.
Când mi-am găsit misiunea de a educa financiar peste 1 milion de români, aş fi fost în stare să fac orice, absolut orice, pentru a crea un sistem capabil de a duce orice român la un nivel superior pe scara succesului financiar. L-am găsit şi acum îţi pot arăta şi ţie cum poţi trăi în bunăstare financiară.
Angajezi un antrenor financiar personal
Îţi poţi angaja un coach personal pe zona de finanţe… dar poţi ştii cu adevărat dacă te vor îndruma să-ţi atingi obiectivele financiare atâta timp cât nu au un sistem validat deja de 1000 de oameni?
Wealth Academy este un sistem pas-cu- pas validat de 1000 de cursanţi până acum în 19 luni de la lansare.
Dacă ai noroc, s-ar putea să găseşti un coach de top cu care ar trebui să lucrezi minim 2 ore pe săptămână timp de 12 săptămâni (pentru a putea parcurge cei 12 paşi regăsiţi în Wealth Academy) şi care te va taxa cu aproximativ 300 EURO/ORĂ… un total de 7200 EURO.
Urmezi un sistem pas cu pas validat deja – Wealth Academy
Ai ajuns pe pagina asta pentru că vrei să trăieşti mai bine, să te bucuri de timp alături de cei dragi, să trăieşti în bunăstare.
Ai gânduri serioase legate de situaţia ta financiară şi simţi că acum este momentul potrivit să porneşti pe un drum sigur care să îţi aducă prosperitatea mult căutată.
Poţi trece prin fiecare din cei 12 paşi care te vor ajuta să îţi stabileşti un diagnostic financiar, să preiei controlul asupra banilor tăi şi să îi gestionezi eficient pentru a rămâne de fiecare dată cu bani la final de lună (şi nu invers), şi nu în ultimul rând să îţi multiplici averea – eu împreună cu echipa mea te vom sprijini la fiecare pas pe care îl vei face în program.
Aceasta este oportunitatea pe care o am pentru tine astăzi…
Wealth Academy este de departe cel mai bun program de educatie financiara din Romania. Dupa 9 luni de la inscrierea in acest program am reusit sa am cateva zeci de mii de lei in conturi de economii, fonduri de investitie si actiuni la bursa, plus ca m-am tratat de <<patima>> de a cheltui inutil tot ce castigam. Sunt ferm convins ca tehnicile prezentate in Wealth Academy ar trebui urgent implementate in scoala romaneasca.
Mihai Costea, cursant Wealth Academy
Ce înseamnă Wealth Academy?
Wealth Academy este unicul program de creștere a nivelului de conștiință financiară și de generare a abundenței, lansat până azi în România. Programul Wealth Academy acționează pe 4 coordonate principale.
Ce vei învăța în acest curs
Autodiagnostic financiar
- Vei face analiza situației tale financiare curente
- Vei identifica coordonatele bunăstării personale actuale şi îţi vei defini parametrii bunăstării
- Vei adopta mentalitatea şi comportamentele financiare corespunzătoare unui nivel superior pe scara succesului financiar
- Vei descoperi care este punctul tău de plecare în drumul spre prosperitate şi bunăstare personală
- Te voi ajuta să identifici şi să înţelegi cum funcţionează aritmetica banilor tăi
Controlul şi Gestionarea
- Vei deprinde obiceiul de a folosi cel mai puternic instrument de control financiar personal
- Te voi ajuta să deprinzi abilităţile necesare controlului banilor tăi
- Vei afla cum să scapi de datorii, iar salvarea banilor (economisirea) va deveni un comportament natural pentru tine
- Îţi voi da metodele şi tehnicile necesare pentru eficientizarea gestionării finanţelor tale
- Vei învăţa ce sunt de fapt asigurările şi cum le poţi folosi la potenţial maxim
- Îţi vei îmbunătăţi relaţia cu banca pentru că vei învăţa cum să fii atent la condiţiile în relaţia cu creditorii tăi
Multiplicarea banilor
- Vei învăţa principiul care stă la baza prosperităţii
- Îţi voi contura lumea investitorilor din perspectiva emoţională
- Vei afla cum să îţi protejezi ceea ce ai agonisit pentru a putea crea noi fluxuri de numerar
- Te voi informa cu privire la cele 12 instrumente principale de investiţii
- Îţi vei construi planul financiar personal – pilonul tău de dezvoltare susţinută pe termen mediu şi lung
Instrumente, Metode, Tehnici
- Pe parcursul celor 12 săptămâni îţi voi pune la dispoziţie toate materialele de care ai nevoie pentru a pune în operă planul financiar personal pe care l-ai creat
- Vei fi capabil să ţii o evidenţă clară asupra banilor care vin spre tine şi pe care îi cheltui, cu ajutorul instrumentelor puse la dispoziţie
- Metodele şi tehnicile din acest program au fost dezvoltate în peste 20 de ani de practică financiară cu şi pentru români
Pentru cine este Wealth Academy?
Pentru întreprinzătorii care și-au riscat agoniseala și și-au pus casa gaj pentru a începe o afacere iar la final de lună rămân doar cu bucuria că au reușit să plătească salariile la timp.
Pentru cei care sunt convinși, undeva în adâncul sufletului, că pot să ducă o viață împlinită în bunăstare și prosperitate.
Pentru cei care muncesc cu sârg zi de zi pentru ei sau pentru alții însă sunt convinși că nu vor vedea nici o para chioară de la stat atunci când vor ajunge la pensie.
Pentru cei care câștigă bani muncind cinstit însă la final de lună constată că nu au rămas cu nimic. Ba mai mult și banii pe care i-au avut parcă li s-au scurs printre degete...
Pentru cei care muncesc mult și nu întodeauna ușor, însă banii câștigați le ajung doar să-și plătească ratele și facturile.
Beneficii ale Wealth Academy
- Vei construi o plasă de siguranță financiară care te va lăsa să gândești și să explorezi liber oportunitățile pe care le întâlnești în viață
- Îți vei permite să călătorești cu familia și prietenii tăi în cele mai exotice locuri din lume
- Îți vei putea păstra nivelul de trai chiar şi în condiții de criză sau recesiune economică
- Vei construi un plan financiar care să-ți ofere venituri suficiente pentru o retragere (pensie) decentă
- Vei crește averea netă cu 200% într-un interval de minim 1 an de zile
- Vei găsi cele mai eficiente metode de plasament a banilor în funcție de obiectivele tale financiare
- Vei avea acces pe viață la toate materialele și la toate îmbunătăţirile pe care le aducem periodic programului
Înscrie-te în program şi vei primi..
Studii de caz şi interviuri cu oameni de afaceri de succes
Banii au legătură cu foarte multe domenii, aş spune chiar cu toate, motiv pentru care secţiunea de interviuri cu experţi este îmbogăţită constant cu noi materiale.
Formulare şi instrumente de lucru în format pdf sau excel
Am sintetizat paşii pe care trebuie să îi faci şi ne-am asigurat că vei avea instrumentele de lucru necesare pentru a-ţi atinge obiectivele financiare.
Consultanţă personalizată, nelimitată, timp de 6 luni, oferită de echipa Wealth Academy.
Oricând poți întreba și vei primi răspunsuri competente la problemele pe care le întâmpini.
Acces în Clubul închis Burcash Republik
Este un grup secret pe Facebook unde sute de cursanţi dezbat subiecte de interes din punct de vedere financiar (criză, aur, bursă, credite, etc.).
Raport personalizat de sănătate financiară
În prima săptămână din program vei primi un instrument care îţi va face o analiză de sănătate financiară personalizată.
Audit personalizat al planului financiar propriu
La finalul programului, după ce ţi-ai întocmit planul financiar personal, ai opţiunea de a cere un audit personalizat cu mine sau cu un consultant din echipa BurCASH.
Suport tehnic în maxim 24 ore
Orice problemă tehnică ne vei semnala, colegii mei din echipa tehnică vor găsi o soluţie în interval de 24 de ore.
Ai aces pe viaţă la platforma Wealth Academy de pe o adresă de IP
Vei putea folosi conţinutul programului şi peste 5 luni, şi peste 12 ani.
Satisfacţie garantată
Dacă din orice motiv - sau fără un motiv anume - nu vei fi mulțumit îți primești toți banii înapoi. Ai 30 de zile timp să testezi programul și te poți răzgândi oricând! Suntem siguri că vei fi încântat de Wealth Academy.
Garanţie de originalitate
Garantăm originalitatea materialelor şi instrumentelor de lucru din program în totalitate. Acesta nu este un curs luat de la americani sau din alte surse. Materialele au fost create şi gândite în întregime de mine şi echipa BurCASH.
Abia aştept să te ajut să-ţi construieşti bunăstarea şi să atingi nivelul de trai pe care ţi l-ai dorit mereu.
Ştiu că meriţi mai mult şi sunt sigur că te pot ajuta să devii prosper!
Eusebiu Burcaş